Chiar și cei mai buni părinți uneori au nevoie de ajutor

Începând cu anul 2000, Tony Hawks Centru ajută copiii din Moldova să înfrunte viitorul cu mai multă încredere

De ce să alegi Tony Hawks Centru?

Pentruca deja de 20 ani-min

Pentru că deja de 20 de ani oferim suport, servicii și echipamente copiilor cu nevoi speciale

Tony Hawks Centru oferă o gamă largă de servicii. Astfel, într-un singur loc găsești mai mulți specialiști și echipamentele necesare.

Specialiștii noștri se consultă între ei și permanent fac schimb de opinii și experiență. Această practică se numește abordare coordonată, care permite obținerea celor mai bune rezultate.

Despre minunatele rezultate zilnice ale copiilor, care frecventează Tony Hawks Centru,  puteți afla din comentariile de mai jos ale părinților.

Pentru că suntem mai aproape

Scopul Centrului este să ajute familiile care educă copii cu nevoi speciale. Un aspect primordial a fost amplasarea Centrului cât mai aproape de locul  de trai.

  • Oficiul principal, str. Drumul Taberei 10, destinat copiilor  din sectorul Buiucani al capitalei;
  • Oficiul de kinetoterapie  în cadrul Instituţiei de tip grădiniţă al Complexului Pilot de Pedagogie  Curativă „Orfeu”, str. Macilor 37, or. Chișinău, sec. Râșcani.
Pentruca suntem aproape1-min
Pentruca avem specialisti cu experienta

Pentru că avem specialiști cu experiență

Dispunem de specialiști în reabilitare pediatrică, kinetoterapie și hidrokinetoterapie, terapie ocupațională și muzicoterapie, psihopedagogie și integrare senzorială, logopedie, psihologie, asistență socială.

Pentru că suntem Nr. 1

Tony Hawks Centru este prima organizație medico-socială din Republica Moldova acreditată de către Ministerul Sănătății (2006). Este primul ONG din Moldova, serviciile căruia sunt cumpărate de Compania Națională de Asigurări Medicale (2007).

Pentruca suntem Nr 1-min
Pentru ca sustinem copilul DVS-min

Pentru că susținem copii

Susținem copiii cu dizabilități începând din primele luni de viață și până în perioada de tranziție la viața de adult (0-18 ani). 

Opiniile părinților despre serviciile Tony Hawks Centru

''

“Acest Centru mi-a fost sprijin și speranță, că mîine o să fie mai bine. Nu îmi ajung cuvinte și laude pentru tot ce au făcut și fac în continuare pentru copilul meu.” Familia Leonte

''

“Atmosfera pe care o degajați miroase a dragoste și dorință de a schimba lucrurile, oamenii și atitudinea noastră asupra persoanelor cu necesitati speciale.” Familia Paduraru

''

“Specialiștii de la Tony Hawks Centru muncesc cu multă abnegație și asiduitate demonstrînd o rezultativitate pozitivă. Sunt mulțumită pentru suportul benefic, unde pot reveni și primi ajutor necesar copilului meu, ori de cite ori am nevoie.” Familia Botan

''

“Ținem să mulțumim specialiștilor de la Tony Hawks pentru marele efort depus în modelarea reușită a copilului nostru, dragostea enormă pentru ceea ce faceți și pentru minunatele succese pe care le culegem într-u dezvoltarea fetiței noastre.” Familia Schiopu

''

“Am descoperit aici oameni calzi și răbdători, profesioniști adevărați, care merită aprecieri și doar cuvinte de laudă.” Familia Popa

''

“Lucrătorii de la Tony Hawks Centru au o inimă mare și un suflet bun, zi de zi muncesc din greu pentru a le oferi copiilor noștri cele mai bune servicii.”Familia Plesca-Bulat

''

“Un Centru foarte bine organizat, personal atent, plini de solidaritate, devotați copiilor cu nevoi speciale, care au multă nevoie de ajutor.” Familia Pătrăcuța

''

“Echipa Tony Hawks, sunt oameni cu suflet mare, răbdare multă, înțelepciune enormă, care dau oamenilor credință, speranță și încredere în ziua de miine.” Familia Gălusca

''

“Am rămas extrem de impresionată de Centrul Tony Hawks, faceți un lucru extraordinar pentru copii cu necesități speciale. Copilul nostru vine de fiecare dată cu mult drag și e mereu bine dispus.” Famlia Rudei

 

„Mulțumim pentru grija oferită! Ca de obicei, Tony Hawks Centru, are specialiștii cei mai buni!” Familia Scerbacov

Cu ce începem?

Dacă copilul a fost diagnosticat cu o maladie cronică sau a suferit un traumatism cranio-cerebral, dacă te îngrijorează sănătatea sau dezvoltarea lui – CONTACTEAZĂ-NE!

Primii pași pe care ar trebui să-i parcurgi:

1.

Informează-te!

Cu cât mai multe vei ști, cu atât mai ușor îți va fi să planifici și să iei decizii.

Adună informații despre:

  • Tipul dizabilității
  • Servicii existente pentru copii
  • Programe și grupuri pentru anumite vârste
  • Informații specifice cum ar fi comunicarea, rutina zilnică, etc.

2.

Pregătește-te!

Pentru prima vizită trebuie să te pregătești:

  • Adună cât mai multe informații despre diagnosticul copilului tău; 
  • Notează într-un carnet toate detaliile pe care ți le oferă alți specialiști pe care îi consulți înainte de a ajunge la noi; 
  • Programează-te la medicului de familie pentru a obține forma 027E cu referire către Tony Hawks Centru.

3.

Cercetează!

Analizează oportunitățile financiare.

Fiecare persoană este unică, iar noi te putem ajuta să identifici serviciile care ar satisface necesitățile particulare de dezvoltare ale copilului tău. Unele servicii ar putea fi contra plată.

Opțiunile de finanțare pot include asigurare CNAM pentru unele servicii, finanțări private Tony Hawks Centru, fonduri private de asigurare, colectări de fonduri comunitare, autofinanțare.

4.

Începe cât mai timpuriu

  • Este important să începi tratamentul cât mai devreme, astfel îi oferi copilului șansa să obțină  cele mai bune rezultate. Bebelușii pot începe de la 3 luni, dar în unele cazuri este necesară intervenția chiar de la naștere.
  • Dacă ai ales Tony Hawks Centru, te vom ajuta să alegi terapiile (în cazul în care este nevoie) necesare, bazându-ne pe nevoile copilului.
  • Dacă vei alege și alți prestatori de servicii pentru copii,  analizează din timp ce servicii suplimentare dorești să accesezi și discută cu fiecare specialist în parte pentru a le coordona cu cele oferite de Tony Hawks Centru.
  • Asigură-te că și ceilalți prestatori de servicii folosesc practici bazate pe dovezi.

5.

Celebrează!

Rezultatele terapiilor sunt obținute în timp. Vei observa primele aptitudini mai mari sau mai mici după o perioadă, care diferă de la caz la caz. Ne bazăm pe experiența noastră de 20 de ani și ne bucurăm împreună cu copiii de fiecare abilitate dobândită. 

Gheorghita(Celebrati)