- Ameliorarea calității vieții copiliilor prin participarea lor la activităţile de zi cu zi, cele educaționale și sociale.
- Crearea unui mediu adaptiv corespunzător necesităților, dorințelor și abilităților copiilor, pentru a deveni cît mai independenţi.
- Menţinerea stării de bine, a emoţiilor și atitudinei pozitive.
Fiecare copil este deosebit, iar rolul nostru poate fi rezumat la următoarele:
- Să observăm şi să respectăm necesităţile copilului prin: a-l vedea, a-l auzi, a-l înţelege;
- Să respectăm dorinţa copilului în activităţile reale, să-l educăm oferindu-i posibilitatea de a deveni independent fără să-l supratutelăm. În cazul copiilor cu tulburări de dezvoltare principala activitate de învăţare va fi jocul. Prin joc copilul învaţă, cunoaşte şi descoperă lumea şi viaţa într-o formă accesibilă pentru el. Reeşind din cele expuse, pentru o mai bună învăţare îi vom crea un mediu adaptiv, conform necesităţilor sale, vom adapta strategii, tehnologii asistive pentru ca să participle activ în timpul activităților alimentare, îmbrăcare, scris e.t.c.
- Toate acestea să le aplicăm intr-o manieră mai degrabă cooperantă decît prin impunere.
Ce înseamnă a crea un mediu adaptiv pentru o dezvoltare mai eficientă a copilului?
Este bine ştiut, că copilul, absoarbe în mod natural şi progresiv, tot ceia ce îl înconjoară. Astfel, copilul asimilează, analizează, explorează mediul, obiecte, jucării. Copilul trăieşte experienţe, care trezesc impresii, senzaţii, pe care le va clasifica în percepţii. Experienţele sunt fundamentul maturizării sale psihice. Rolul nostru este să menţinem dorinţa copilului de a explora şi învăţa.
Iată câteva procedee practice din arsenalul terapiei ocupaționale.- Să dezvoltăm o relaţie de cooperare: Pentru aceasta trebuie să verbalizăm scopul acţiunilor noastre, să-i arătăm copilului cum le realizăm, explicîndu-i detaliile necesare pentru această reuşită. Să avem apoi grijă să-l implicăm, pentru a face la rîndul lui. În timp ce acţionează singur, să-l observăm, încurajîndu-l cu un comentariu. Astfel, vom cultiva o relaţie de cooperare.
- Să favorizăm simţurile, deoarece integrarea senzorială este cheia pentru multe dereglări de învățare și emoționale. Pentru ca copilul să-şi dezvolte simţurile, el are nevoie să simtă, deci să-i creăm un mediu de explorare. Cu cît mai mult mediul stimulează simţurile- tactil, vestibular, proprioceptiv, gustativ, olfactiv, de văz și auz ale copilului cu atît el se dezvoltă mai bine.
Pentru a stimula simţurile, iată cîteva activităţi simple:
- Obiecte şi activităţi de stiumulare vizuală: Pentru cei micuţi putem folosi imagini contraste alb-negru pentru a le stimula fixarea şi urmărirea obiectelor. Apoi la vîrsta de 3 luni copiii vor fi fascinanţi de imagini colorate. Pe copiii de la 1 an îi vom motiva să observe plante, flori, fiinţe vii. Să observe sticluţe de apă din plastic cu lichide de diferite culori. La 2-3 ani să asociem culori, beţişoare, forme geometrice, să aplicăm pe foaia de hîrtie culori cu acuarelă, să desenăm cu degetuţele, cu creioane, cretă colorată e.t.c
- Pentru a stimula auzul: să vorbim, să vorbim, să vorbim, să punem gîndurile în cuvinte, să comunicăm. Să recunoască sunetele vieţii cotidiene, să-l invităm să asculte liniştea, să ne jucăm de-a vorbitul în şoaptă, să ne jucăm în a produce zgomote mici şi mari. Să asculte povestioare, cîntece de leagăn, muzică e.t.c. Să recunoască şi să emite glasul animalelor. Să manipuleze instrumente muzicale (maracase, tobe, xilofon ş.a)
- Pentru a stimula gustul şi mirosul: Să întroducem regulat noi alimente, dacă e posibil în mod separat, astfel, ca copilul să simtă gusturile. Să variem meniul. Să vorbim despre gusturi, să-i permitem să exploreze cu mînuţele alimentele pe care le consumă. Să sensibilizăm copilul la mirosuri: să miroase o floare, un aliment, o băutură. Să vorbim despre mirosuri, să le numim, să le descriem.
- Pentru a stimula sistemul tactil: care include toată pielea, precum și în interiorul gurii, nasului și urechilor. Intrarea tactilă poate fi sub formă de atingere ușoară sau atingere fermă. Sistemul tactil este responsabil pentru detectarea și procesarea durerii și a temperaturii. Atingerea prin presiune profundă este o metodă de intrare tactilă și tinde să fie reglatoare, calmantă pentru sistemul nervos. Copii hipersensibili la atingerile tactile au o reacție exagerată: atingerile ușoare le provoacă frică, anxietate, nu-i place să fie pieptănat, spălat pe cap, nu suportă tăierea unghiilor, nu agrează să fie pupat, nu-i plac îmbrățișările, evită atingerea anumitor texturi, poate refuza să calce disculț pe diverse suprafețe, nisip pietricele. Aplicarea următoarelor strategii îl vor ajuta să diminueze din reacțiile sale.
Strategii:
- Presarea constantă a degetelor înainte de tăierea unghiilor, puteți acompania acest procedeu cu poiezia sau cîntecul despre degetuțe, sau băiţe tactile cu apă caldă
- Înainte de a spăla părul putem juca această situaţie pe o păpuşă sau să masăm scalpul înainte de spumare cu şampon, acest lucru îl va ajuta la reducerea discomfortului, îi putem oferi copiluli un prosop mic pentru a putea proteja ochii şi faţa de la contactul cu apa e.t.c
Pentru copiii mici pentru a stimula pipăitul şi experienţele tactile: Să atingă materiale cu diverse texturi (să le deosebească, să le asocieze, să le aşeze în perechi): pernuţe, cărţi tactile, pietricele, nisip, spumă de ras, materiale din natură: fasole, mazăre, nuci, castane e.t.c. Să se deplaseze pe o cărăruşă senzorială, să meargă cu picioarele goale pe diferite suprafeţe: iarbă, nisip, apă.
- Pentru a stimula sistemul proprioceptiv: care răspunde de conștientizarea propriului corp, greutate, presiune, întindere, mișcări și schimbări ale poziției în spațiu) utilizăm metoda apăsării, presiuni ferme pe o articulație sau un grup de mușchi, acest lucru îi va ajuta să perceapă senzația de atingere, să conștientizeze mai bune corpul său. Folosim înfășatul strîns pentru copiii mici, pentru cei mari sacul-combinezon, rucsac cu greutăți, plapomă, vesta cu greutăți, îmbrăţişări constante e.t.c
În cazul copiilor, care sar ore întregi pe tamburină, suprafețe înalte, lovesc, trîntesc jucăriile cu exces, rod pixuri, mînecele hainelor, o strategie oportună ar fi să le oferim aport proprioceptiv. Le oferim ocazia să transporte greutăţi, suprafețe ce vibrează și altele.
- Pentru a stimula sistemului vestibular: Cînd auzim acest cuvînt ne gîndim la mișcare și echilibru. Este cel mai complex și cel mai puternic sistem senzorial. Acest sistem detectează schimbările gravitaționale, toate planurile de mișcare și poziția corpului în spațiu. Copiii hipersensibili vestibular au o reacție exesivă: au frică de activitățile care necesită un bun echilibru, pierd ușor echilibrul, și pot părea neîndemînatici, evită mișcările rapide, au frică de mersul pe bicicletă, frică de scrînciob, frică să sară sau să balanseze, să urce și să coboare scări, frică de înălţimi, preferă activitățile sedentare. Pentru a diminua din aceste frici împreună cu copilul ne dăm în scrînciob, putem folosi balansările în leagăn într-un ritm calm.
Copiii hiposensibil vestibular nu se tem să cadă, se caracterizează prin aceia, că sunt în continuă mișcare, se pot învîrti ore întregi fără a ameți, întotdeauna sar, aleargă, sunt în căutare de senzații tari, îi plac mișcările rapide și bruște. Propunem copilului să se aşeze pe o minge, perna care vibrează, dozăm și structurăm activitățile. Acești copii învață mai ușor în mișcare, într-un ritm mai intens.
IMPORTANT!!! Sistemele tactil, proprioceptiv și vestibular sunt sisteme strîns legate unul de celălat, sunt de bază, sunt precum rădăcinile copacului care hrănesc tulpina și ramura, sunt fundamentul întregii dezvoltări ulterioare. Dacă nu este dezvoltată baza începem de la ea, deoarece resursele copilului fără această bază vor fi lente și limitate.
- Pentru a favoriza motricitatea fină: Este recomendat masajul degetuţelor, manipularea jucăriilor zornăitoare, jocuri cu căpăcele din metal de la recipiente de suc, clopoţei, tobe, cuburi, sfere, mingi mari şi mici, cutii, sticle din plastic care se pot închide şi deschide, incastre, jocuri de înşirare a pastelor, mărgele, cleşti, clame, să construiască din cuburi, lego, să picteze, deseneze, modeleze, să lipească autocolante, să închee-descheie nasturi, să folosească foarfeca e.t.c. Pentru copiii cu dizabiliăți, care incă nu mențin postura așezat este important să le oferim la timp tehnologii asistive conform necesităților lor, astfel ca mânuțele să poată explora mediul cu legeritate.
- Motricitatea globală: pentru cei mici să favorizăm mişcarea şi deplasările oferindu-i un spaţiu securizat, să le dezvoltăm echilibrul folosind un legănuţ, scrânciob, să rostogolească şi să prindă o minge, să împingă un cărucior, să se urce pe diverse platforme e.t c., si la fel să-i oferim tehnologii asistive de deplasare pentru a stimula noi experiențe, dacă este cazul.
- 5. Pentru a favoriza construcţia limbajului şi a comunicării: Să analizăm sunete, să invităm copilul să le reproducă. Cărţi, cărţi, mereu cărţi! Să numească obiectele din viaţa de zi cu zi (lingură, cană, periuţă, pieptene), să le identifice şi să înţeleagă funcţionalitatea lor, să asocieze obiectele reale cu imaginea lor, să verbalizeze acţiunile de zi cu zi. În cazul copiilor non verbali putem să le oferim variante alternative de comunicare cum ar fi: limbajul semnelor, sau prin imagini, tehnologii asistive cum ar fi tableta, calculatorul. Să le punem la dispoziţie un album cu fotografii ale persoanelor apropiate, motivînd copilul să le identifice, numind sau indicînd cu degetuţul personele cunoscute. Pentru copii non verbali este benefică și comunicarea prin muzică. Toate aceste tehnici înglobează mediul adaptiv pentru dezvoltarea comunicării.
Pentru a propune una din strategiile sus numite, este important de luat în considerație potențialul real al copilului, punctele forte, prioritățile importante, crearea unui mediu adaptiv conform necesităților sale. Toate acestea, implementate în comun cu părinții, îi va schimba calitatea vieții și a participării active în viața de zi cu zi.
Autor:
Alla Marinova – psihopedagog cu competenţe
în terapia ocupaţională şi integrare senzorială,
formator în comunicare prin muzică
